TAKE04 - Fotografie si Gestiune de Culoare

Sunt între computere de la 10 ani, de pe vremea lui ICE-FELIX, a MS-DOS-ului, când în loc de mouse se folosea tastatura introducând comenzi, când Photoshopul era la versiunea 4.0 şi acele vremuri unde mai băgam un Quake sau RedAlert, sunt demult apuse. De la primul FELIX şi până acuma am trecut prin 5 computere, iar la unul dintre ele chiar eu mi-am ales piesele cu grijă citind sute de ore pe forumuri teste, opinii, tot ce se putea afla despre o componentă atât de la utilizatori cât şi de la cei din domeniu. Acum 3, 4 ani eram într-o perioada când nu exista săptămână să nu fiu contactat de 2 sau 3 persoane, amici, care-mi cereau să le repar computerele. Am testat multe mărci, am văzut multe, MAC-uri, PC-uri iar la urma urmei contează să ai un sistem fiabil, stabil, să nu se blocheze. Acum 5 ani am cumpărat un HP, un laptop din gama superioară, NX9030, cu mici "upgrade"-uri rezistă bine şi-n ziua de azi; am văzut multe desktopuri care nu erau aşa de stabile. Am avut probleme c

Am ales o fotografie dintr-o sesiune ceva mai veche cu o profesoară de balet pe nume Maria. Mi-am propus să fac un beauty. Am scăzut timpul de lucru de la 6 ore la 4 în PS iar pe această fotografie a fost mai mult de lucru decât pe prima. S-a adaugat si imaginea de la care s-a plecat. Foto: Sara Barberá Model: Maria Iluminare & PS: Eu

Mulţumesc celor care mă urmăresc şi care ştiu definiţia criticii constructive. Am spus că voi povesti cum am ajuns aici, prin ce am trecut, cum am gândit în trecut şi cum gândesc acuma. Cel mai important lucru pentru mine e să simt un fior pe şira spinării când fac un lucru. Prima întălnire cu acest sentiment a fost la 200 de metrii deasupra aerodromului din Baia Mare din decolarea la mosor. Atunci, în acel moment am ştiut că asta aş vrea să fac toată viaţa; zborul - un virus care nu dispare niciodată. A fost să nu fie, însă în acei doi ani petrecuţi pe aerodrom am învâţat multe lucruri care m-au ajutat în viaţă: răbdare, curaj şi insistenţă. Am părăsit plaiurile mioritice şi am început fizica iar pe parcurs mi-am dat seama că nu e de mine, nu simt nimic, doar gol şi neîmplinire. După trei ani de zile m-am lăsat iar din cauza unor probleme de familie m-am apucat de lucru, nu oriunde ci-n construcţii - fostul loc de muncă pentru imigranţi - cu ajutorul unui bun prieten, Olimpiu. Am reuş