Site Nou.

Saptmana trecuta am lansat noua pagina web. Mai trebuie sa fac unele modificari, dar in mare aceasta e versiunea finala. Vizionare placuta!

Fructoza Kitschului Balcanic

Barocul, Rococoul au fost cam prin perioada 1600-1780 de nu mă înșală memoria. Din câte observ eu prin jurul meu, mintea românului rămâne stagnată involuntar în acea perioadă. Poate fi de vină influența bisericească? Nu știu, probabil. Cert e că suntem înapoiați rău în artele plastice. Nu fac referire la cei care au o școală în domeniu, etc. Ci, la omul de rând, de pe stradă.

Mergând pe la nunți, mi-au atras atenția conglomeratele de fructe. Puține au fost cele care au avut tact, stil și au păstrat o ordine a culorii, a spațialității, a simplului fără încercări disperate de a pune ”barocul” în aplicare. Mă deranjează pe de-o parte, dar mă și amuză mult când observ mândria creatorilor de kitsch fructic.

Aceste mirifice compoziții cromatice ce încalcă toate regulile frumosului vizual, care se abat de la orice regulă a compoziției și a esteticii sunt un specific prezent des la evenimente remarcabile în viața persoanei în cauză. Bineînțeles, originalitatea vine dispre țara cizmuliței, însă acolo e făcut cu gust și tact, barocul și rococoul e la el acasă.

Noi? Noi suntem mai ”intelijenți” și aplicăm feluri și feluri de artificii ieftine să dea senzația de un sentimentalism și o dramă forțată care fuge de orice estetică. Ne alegem cu un totalitarism definitoriu în arta sentimentalismului. KITSCH.

Pe fruct nu îl doare când îl impungi cu bețigașul. Nici pe mine! Începe să mă doară când se contureaza arhaic un ghiveci cromatic, dar bun la gust. De aici și vorba: ”a mânca pe întuneric!”. Când eram mic și păduri cutreieram, aveam o brișcă (all in one - Swiss Army)... mai zgâriam numele-mi pe copaci, butuci, dar am rămas acolo, în copilăria mea, la un joc inocent. Nici prin gând nu mi-a trecut să scrijelesc cu brișca ”Welcome”, ”Just Maried - un singur R, sâc!-”, nume și prenume pe lubeniță, pepene, dragi mi-s mie fetele!
Darămite banane, portocale, mere, pere împunse și străpunse prin suliți de lemn, creînd un deliciu inofensiv pentru beneficiarul acestui artificiu vizual pompos.
Dar e frumos! Frumos din cale afară, cu ciocolată pe deasupra... să mai dai într-o diaree! Nu degeaba plătim apă și canal. Când le văd așa de frumos încrustate, nu știu pe ce să mai pun mâna... să nu care cumva să stric gingășia simetrică prezentă în aceste opere de artă al noului curentului artistic.

Vă invit frumos să vedeți creativitate și definiția Kitschului e la el acasă, aici la noi, în Balcani.
Cânta maestre să se aude tare! Să moare dusmanele de invidie! Ca la noi e frumos si la dusmani nu! Nu e mișto? Așa-i! Așa-i! E mirobolant!

Priviți, vă rog frumos, toate culorile curcubeului. Nu e frumos?

Welcome to my World!, Neo...

Ia o banana, astfel incat sa nu se prabuseasca castelul de fructe.

Un strugurel? Un marut? Rio de Janiero... ay caramba!

Lumi Diferite, partea a II-a.

Prof. Silke H. si doi studenti in timpul seminarului,
HBK Braunschweig

Prof. Mario R.P in timpul orei de fotografie anologica,
EASD Valencia

Imi aduc aminte de acel an petrecut in Germania cu drag, de acele ore petrecute in compania colegilor din cadrul Universitatii de Arta din Braunschweig si mai ales de fiecare zi de joi de la 14:00 cand incepea ora de seminar cu   prof. Silke H. Ne adunam la ea in birou sau cateodata, cand eram mai multi chiar pe coridorul etajului intai. Se adunau studenti de la toate disciplinile: design grafic, graphic motion, fotografie, tipografie si layout, pictura, scluptura. Silke e un profesor tot-teren. Stateam cu totii 3, 4 ore si vedeam fiecare ce facea la proiectul  sau final de diploma. Aruncam ideile pe masa si imediat veneau bormbardamentele de opinii si idei. Nu-mi vine sa cred cat am putut invata acolo, inconjurat de acel potential. 

Noi, studentii la fotografie ne intalneam cateodata si vorbeam despre proiectele anterioare sau cele viitoare, ne spuneam ofurile si comentarii de-a dreptul critice.Mi-a placut in special proiectul lui Michael J. Proiectul genial! Absolut genial! Eram la masa in cantina si vad ca intra Michael imbracat in dama: fusta scurta, machiat, parul prins. Eram curios si trebuie sa recunosc ca mi-a zburat gandul in alte parti (nu stiam ca face acest proiect). Se aseaza la masa si-l intreb de ce e imbracat ca o dama. 

Era un proiect unde vroia sa vada cum se simte in pielea unei femei si avea sesiuni foto de autoportret. Insa umbla toata ziua imbracat ca o femeie si gesticula ca una. Cand am vazut proiectul final, expus am ramas placut impresionat cu unele mici observatii. Eram un grup acolo, ne ajutam reciproc... foto, thypo, design. As fi ramas sa-mi incerc norocul la master dar a trebuit sa ma prezint in Valencia pentru lucrarea de diploma iar perioada de inscriere la intoarcerea in Germania trecuse deja. Nu conteaza! Anul acesta deja pregatesc terenul. Nu ma dau batut asa usor.

Ma hotarasem sa revin in Romania si aveam un impuls nebun sa fac o treaba buna in orasul meu natal. Sa pun in aplicare experienta mea cumulata in cei trei ani de studii. Am avut norocul sa incep colaborarea cu cei de la Photofuji Studio din cadrul orasului... am inceput sa fac ce stiam eu mai bine: fotografia si un pic de design. Incepeam sa-mi cunosc colegii, colaboratori iar sincer inca sunt multumit pentru ca ma simt util si meseria o fac din placere. 

Incetul cu incetul am inceput sa dau de teribilismele made in Romania.Romania, tara unde totul e posibil; cu bani, bineinteles. Daca mami si tati au bani, creatura isi permite sa-i calce pe toti in picioare. Pardon! cateodata nu e vorba nici macar de bani, ci de lipsa de bun simt, educatie, respect. Daca clientul plateste un serviciu, crede ca are drepturi totale asupra persoanei.
Romania e intr-o adanca criza de identitate; ma intreb daca nu suntem intr-o criza perpetua inca de la nastere.
In incheiere, vizionare placuta in continuare la tembelizor!

C.R.C.A. - Close Range Combat Academy

De cativa ani buni imi doream sa incep invatarea artelor martiale. Imi aduc aminte cand eram in Germania si am inceput sa caut diferite stiluri, sa citesc despre fiecare in parte si mi-a atras atentia in special Wing-Chun. E impropriu sa spui ca un stil e mai bun ca altul, totul depinde de cel care-l practica. In meseria mea, de fotograf, imi place sa fiu eficient; toata lumea stie ce inseamna a fii eficient, putini stiu sa o puna in aplicare.  E vorba de timp, energie, improvizatie, divizarea lucrarilor, etc. iar la urma urmei fotografia e mai putin fotografie si multe alte lucruri. Din punctul meu de vedere Wing-Chun se comporta exact la fel. La un moment dat am cautat din intamplare acest stil in orasul meu natal si spre surprinderea mea am gasit un centru unde se tineau astfel de antrenamente. Cum am ajuns inapoi in tara m-am si apucat de acest sport, daca-i pot spune asa. Nu intelegeam nimic in primele doua saptamani, insa ma atragea. Primele 3, 4 luni au fost cele mai grele pana ce am inceput sa inteleg mai multe lucruri. Asta a fost o scurta introducere pentru fotografiile de mai jos, instantanee din cadrul seminarului cu See Foo Randy Williams, desfasurat la Baia Mare in cadrul CRCA condus de Elian Micu. Randy a inceput sa studieze artele martiale in jurul varstei de 13 ani. A fost adeptul lui Goerge Yau Chu pentru sistemul Wing-Chun si pentru Jet Kune Do cu Ted Wong, predat acestuia de Bruce Lee. Mai tarziu uneste cele doua in binecunoscutul  CRCA - Close Range Combat Academy. Seminarul a fost extraordinar iar echipa CRCA s-a inmultit cu 18 boboci purtand esarfe albastre care au avut ceva emotii in timpul examinarii.

Elian Micu si Seefoo Randy Williams

The night when the moon stood still

Mare luna-i mare! Pe 19.03.2011 cica am mierlit-o. Insa astrologii (aia care citesc in stele si-ti spun cate zile mai ai de trait si cum te vei simtii maine si azi si chiar acum!, nu te doare stomacu'?) s-au inselat! Eu, cum am facut calculele e 100% sigur (deci pe bune! am facut 3 ani de fizica dar m-am lasat ca nu intelegeam, dar demonstratia e corecta!) ca aceste lucru se va intampla in 19.04.2011. Tembelii! au gresit o integrala si in loc de 4 au pus 3! Dar eu, am refacut calculele si asa a dat. Pe 19.04.2011 iarasi murim tonti dreacului! (uite cum creste gravitatia de 4 ori!!!) Ne apuca depresia, criza (suntem in criza... defapt noi suntem in criza de cand ne nastem!) si vor fi cutremure iar cu depresia ne aruncam de pe bloc! Iarasi murim! inainte de 2012! Si lumea credea ca murim in 2012! naaaaaaa! e in 2011 intr-o luna de zile. Se duce tot pe apa sambetei.

21 decembrie 2012. Murim tonți dreacului!

M-am tot gândit ce mama dracului de fotografie să pun pentru sfârșitul lumii din 2012. A fost făcută de mine pe 2012, la 21 decembrie, ora 13:28 (vezi data pe fotografie. e inscripționată de pe aparatul foto. din cauza exploziei, negativul a fost afectat. Așa de intens a fost impactul!). Fotografia a fost făcută la o viteză de 1/4000 cu f/32, iso 100. Poate vă intrebați cum de am făcut o fotografie în viitor. Păi foarte simplu!, m-am dus în viitor cu ajutorul dr. prof. Hulbert, doctor în fizica de particule. Printr-un dispozitiv inventat de el (e top secret!, dar eu vă spun să vă pregătesc și că-mi sunteți dragi... unii, nu toți!) care pur și simplu crează o singularitate temporală în spațiul fizic. Iar poarta cealaltă am ales-o pe vf. Mogoșa (orașul e Baia Mare, dacă nu v-ați prins până aici) că e sus și mai sigur, mai ales este o privire de ansamblu. Știam dinainte de la televizor că, în 2012 va fi sfârșitul lumii... de la tot felu de canale... și bunica mi-a spus și am crezut-o! De aceea vă dau ceea ce se va întâmpla că să vă pregătiți. Deci faza e foarte reală! Pe bune! De ce v-aș minții eu? Televizoarele o fac... A... ceea ce nu se vede, că doar o fotografie am putut face. Nu va mai fi gravitație. Dar eu m-am dus cu un costum special conceput de dr. prof. Kyomoto (de la C.E.R.N. - caută pe google dacă nu mă crezi!) și așa am putut să stau lipit de pământ. Zbura multă lume prin jur... și cerul era roșu, un roșu intens (dar nu se vede că e alb-negru). Eu mă mut pe Marte. În iunie 2011 decolez. Am fost racolat pentru misiunea de supraviețuire (e secret!, dar vouă vă spun că unii îmi sunteți dragi!) și poate veniți și câțiva cu mine. Ar fi chiar super! Și polaritatea s-a schimbat! Era foarte ciudat, că încercam să mișc mâna dreaptă și se mișca stânga. Vroiam să merg în față și mergeam în spate. A fost greu dar m-am prins că ma jucam jocuri pe calculator și mai luam câteodată o pușculiță cu surprize și se inversau comenzile. Așa era în bomberman! Pe bune! Dacă nu m-aș fi jucat bomberman nu mai reușeam să vin înapoi că tot aș fi mers cu spatele.

Rog presa să publice acest articol pentru că este adevărat! Uite și fotografia! e reală! eu am realizat-o! Echiar pe bune! De ce aș minții? Ce aș avea de câștigat?

Vrem Gratis! Gratis! Gratis! Ne place Gratis! Gratis! Gratis!

O temă delicată pentru mine și mă simt prost oarecum. De când am venit am făcut lucruri gratis și voi mai face (pentru mine)... voi face acele lucruri care să-mi ridice moralul și să-mi fie de folos (iarăși pentru mine). Însă nu știu de ce, la noi, la români mai vine câte unul și-ti zice că mare lucru să apeși pă boton, mare lucru să retușezi în photoshop. Păi dacă nu e mare lucru, apasă tu, fă tu și dă-mi pace! Și oarecum le faci un preț însă se vrea și mai ieftin.... gratis dacă se poate. Mâncarea, facturile, micile plăceri ale vieții nu sunt gratis. Toată lumea vrea gratis sau reducere. Reducere la ce? la ce? Și uite așa ajung sa văd meniuri, fotografii horror care sunt sub orice critică. Și asta pentru că sunt gratis. Și ziceam că fac lucruri gratis pentru sufletul meu... unul dintre motive a fost să văd dacă aș fi în stare să ajung la un anumit nivel de profesionalism... și am ajuns... E ca în orice domeniu! Vrei un lucru bine făcut e pe bani... vrei un kitsch? e gratis!... că doar România e țiganiada! La noi imaginea e un rahat ce zace pe stradă pudrat cu prafuri cosmetice pe care-l stropim din când în când cu parfum contrafăcut să nu pută. Dacă încerci să-l ridici de jos îți vei da seama că e moale și are un miros aromat plăcut. Și e gratis! gratis! gratis!, gratis! că doară cine s-a mai gândit să-ți vândă un rahat pe băț?

Sunt prea puțini cei care apreciază munca de fotograf la noi, în mica țiganiadă. Zdringhi-zdringa-zdringhi. Și mai văd pe câte-un inginer sau nu știu ce se dă mare ”hartist”, dar nu are pic de habar ce înseamnă măcar o compoziție pe 35mm! Ăstora le-am dat un nume: Poznari... căci pozar e deja mai classy. Am terminat...

LariLari

Câteva din lucrările realizate în studio anul trecut pentru Adriana D, împreună cu Larisa. Coafura și machiajul au fost realizate chiar de ea, Larisa. Sesiunile foto au fost realizate în cadrul studioului Photo Fuji, Baia Mare.

Mă scot la vânzare!

Oferta e valabilă până pe data de 01.VII.2011

Bea2Bea4Bea

Parcă deja mă simt obosit de atâta stat în fața calculatorului în post-procesare și m-am cam săturat. Mi-am zis să încerc ceva... un pic mai diferit. Aveam o durere de cap groaznică în timpul sesiunii și am scurtat-o. Însă ce am făcut în această sesiune n-am făcut în altele... am redus numărul de apăsări pe buton cu mai bine de trei sferturi iar rezultatele au fost pe neașteptate... parcă îmi aduce un pic de iz a Ellen von Unwerth și Helmut Newton. Să fie oare ea femeia ”Newtoniană”? Stofă are! Încă prea bună... să vedem pe viitor cum voi reuși să o dirijez... Mdah! pentru ăia care cred ca modelul face tot... mhhhnnn... căcam nu e așa... fotograful vorbește, o îndrumă, incurajează, o face să se simtă comodă, sigură... adică... nu e doar un simplu apăsat pă boton cum se vede din afara ecuației. Și cu toată durerea de cap, mă aflam și într-o transă sentimentalistă... cumva m-am lăsat dus de val, urmându-mi impulsurile native. Ea e Bea. Ea s-a machiat si aranjat părul și vestimentația îi aparține tot ei... aaammm... va trebui să cumpăr ciorapi, fuste, jerseuri, portajertiere ș.a.m.d.

First Contact - Larisa & Beatrice

Primele sesiuni cu două d-șoare ce merită toată atenția. Îmi place să fac o probă să văd ce are fiecare de dat. Nu tot ce trece prin studio și rămâne. Au fost cazuri în care am renunțat să le chem în continuare. Caut multe alte lucruri; nu doar frumusețe.
Sesiunile foto au fost realizate în cadrul studioului Photo Fuji, Baia Mare.

Casting 31.X.2010 , PhotoFujiStudio, Larisa S.

Casting 31.X.2010, PhotoFujiStudio, Larisa S.

Casting 23.I.2011, PhotoFujiStudio, Beatrice C.

Casting 23.I.2011, PhotoFujiStudio, Beatrice C.

Ana Zzzzzzzzzzz... partea a II-a

Dânsa, după cum bine știți e Ana Z. E una dintre modelele sau pe vorba mea, manechinuite (chiar că scot un pic zărul din ele... hihihihi) care știe cum să se comporte în fața aparatului. Nu tu fițe, nu tu sclifoseli, ci doar ascultă, ajută, vorbește, gândește... în fine! o persoană cu care se poate lucra frumos.
Demult nu am mai avut ocazia să dăm de o sesiune dar sperăm ca acest lucru să se întâmple cât mai repede... așa-i Anuța?
Ăăăămm... da! era să uit! Vestimentația e realizată de Adriana Danciu.

Ana Zzzzzzzzzzz...

Ceva din sesiunile foto cu Ana Z. Imaginile au fost folosite la promovarea albumelor de clasa a XII-a. Clasa a XII-a! Ufff! Recent am gasit si o fotografie din clasa a VIII-a (cu mine!, evident) pe care o voi posta! hahahaha... eu, virgin la hmmm... era prin 97. Dar hai că deja devin prea... prea... prea... gânditor la trecut.

Alinka

Saptămâna trecută, pe 25 decembrie, ora 20:00 a avut loc prezentarea colecțiilor ce aparțin designerului Alina Fîrte în cadrul Coffe Time, Baia Mare. Nu spun prea multe, doar vizionare plăcută!

Deschide ochii!

Și am pățit-o anul ăsta! Când deschid ochii dimineața... ce să văd? Medici, doctori, asistente, care mai de care curioși și curioase... eu... obiect de studiu mioritic, însă fericit că nu am avut de lucru cu sistemul sanitar ”made in romania, pardon... dead in romania”... lăsăm asta pe altădată căci amu avem mari motive să bem, să mâncăm, să ne horjim, să fim viteji..., da'... să nu fie prea nasol...

fără titlu